Crapii

Crapul (Cyprinus carpio) este un pește teleostean din familia ciprinidelor.

Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu solzi mari. Spatele este, de obicei, negricios, cu nuanțe albăstrii sau verzui, flancurile arămii sau arămii-gălbui, iar abdomenul albicios. Cavitatea bucalăeste subterminală, cu buze groase. Crapul posedă patru mustăți, două nări, doi ochi, și botul. Pe trunchi și pe coadă se găsesc înotătoare perechi (două ventrale și două pectorale) și neperechi (dorsală, anală și codală, care prezintă doi lobi egali). Înotătoarele sunt acționate de mușchi, iar peștele este acoperit cu mucus și solzi. Există două forme de crapi:crapul cu spatele jos și crapul cu spatele înalt. Este răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci și celesalmastre. Trăiește până la 30 de ani, uneori și mai mult.]Descriere

]Reproducere și dezvoltare

Crapul atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2-5 ani și se înmulțește în lunile mai-iunie. O femelă depune pe vegetațiasubacvatică până la 2,1 milioane de icre, iar incubația are loc după 2-7 zile. Puietul se hrănește la început cuzooplancton, iar mai apoi, când atinge 1,8 cm lungime, cu nevertebrate de fund (hrana principală a unui crap adult).

]Respirație

Crapul are respirație branhială. Branhiile sunt bine vascularizate, aflate pe lamele osoase, în spatele unor „căpăcele” denumite opercule.

]Cultivare

Crapul sălbatic este răspândit mai mult în apele și bazinele Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, Mării Aral. De la el au fost obținute mai multe varietăți domestice (crapul solzos, crapul-oglindă, crapul golaș etc.) care se cultivă, de regulă în iazurile piscicole ale întreprinderilor de carpicultură. În dependență de rasă și de condițiile mediului ambiant, crapii de un an cântăresc în medie 15-150 g, cei de doi ani 150-1000 g, cei de trei ani 350-2000 g ș.a.m.d.. Carnea de crap este gustoasă și are o valoare nutritivă înaltă.

elefantii

Elefantul (Elephantidae) (greaca veche: ἐλέφαντ- [eléfant-]ἐλέφᾱς [eléfās]) face parte din familia Proboscidea (animale cu trompă). Fac parte din categoria celor mai mari animale patrupede terestre, care la naștere cântăresc 100 kg. Perioada de gestație durează 20 - 22 de luni.

Cel mai în vârstă animal în captivitate a avut 86 de ani și a trăit în Taipei, Taiwan. Greutatea medie a unui elefant este de 2-5 tone, atingând o înălțime de 4 m. Recordul l-a atins un mascul din Damaraland, Namibia (1978) care a avut 4,21 m înălțime și o lungime de 10,39 m.

Acest mamifer uriaș a fost și este vânat de către braconieri pentru coarnele lor de fildeș foarte valoroase. Toate speciile de elefanți sunt pe cale de dispariție. Elefantul este singurul mamifer care nu poate sări

Prezența unei trompe mari și flexibile, ca extensie a nasului și a buzei superioareCaracteristici generale

• Dimensiuni uriașe ( până la 4 m înălțime și masa de 5 t)
• O piele dură, groasă, neacoperită cu păr, cu riduri
• Ureche externă mare și subțire
• Are 2 colți din fildeș

Știați că...?

• Elefantul poate consuma chiar și 225 kilograme de iarbă într-o singură zi și poate bea până la 136 litri de apă la o singură adăpare.
• Cel mai mare colț de fildeș despre care s-a relatat vreodată a avut 3,1 m lungime și 105 kg.
• Puii de elefant cântăresc mai mult de 100 kg și, la naștere, nu au fildeși. Aceștia le apar pe la vârsta de doi ani și cresc toată viața, atât la masculi, cât și la femele.

Mamutul

Mamuții fac parte din ordinul Proboscidea al clasei Mammalia. Originea mamuților, care au dat naștere elefanților actuali, este în Africa, procesul având loc în urmă cu circa 60 de milioane de ani.

Mamut

Primele specii de mamuți au apărut în Asia, după o migrare din Africa. S-au obișnuit la condițiile de trai destul de grele, fiind situați într-o perioadăglaciară acum 80 000 de ani. Pentru a putea supraviețui, mamuții migrau înEuropa pe timp de iarnă, unde condițiile erau ceva mai bune. Mamuții au ajuns chiar și în America de Nord prin istmul Bering, format acum 3 milioane de ani, pe parcursul celorlalte ere glaciare. Istmul unea America de Nord cu Asia.

Dispariția acestor exemplare din Europa, Asia și America de Nord se datorează mai multor factori:

• Vânătoarea excesivă practicată de Neanderthalieni și de oamenii moderni (Homo sapiens).
• Încălzirea globală ce a determinat sfârșitul ultimei ere glaciare Würm acum circa 10.000 de ani.

pauini asiatici

Păunul asiatic (Pavo cristatus) este o pasăre din familia fazanilor (Phasianidae), ordinul Galliformes. Păunul asiatic sau păunul albastru poate fi considerat o pasăre decorativă, masculul are un aspect morfologic deosebit când coada este deschisă în formă de evantai. In prezent păsările trăiesc și sub fomă domestică răspândite pe tot globul.

In forma sălbatică păunul populează unele ținuturi din India, Pakistan și Sri Lanka, unde trăiește în cârduri mari, preferând regiunele deluroase și luminișurile în apropiere de apă din pădurea ecuatorială. Păunul poate fi văzut și înparcuri, deoarece este o pasăre sedentară care preferă să nu-și părăsească locul.[modificare]Răspândire

Hrana

Păsările pornesc în căutare de hrană dimineața devreme și seara în timpul amurgului, hrana lor fiind constituită din șerpi tineri, ele sunt foarte prețuite în India, deoarece consumă și cobrele tinere.

Aspect

Din punct de vedere al aspectului morfologic are penajul frumos colorat. Masculul este albăstrui-siniliu pe piept și gât, brun dechis pe aripi, penele din coadă sunt foarte lungi, având pe ele un desen multicolor, desen numit „ochi de păun”. Femele sunt mai puțin colorate, la ele predomină culoarea brun-deschis.

Împerecherea

In timpul împerecherii masculii își răsfiră penele cozii într-un evantai. Aceasta fiind un mijloc vizibil de marcare a revirului său în timpul perioadei de reproducție. De îngrijirea puilor se ocupă numai femela.

Altele

Păunul a fost adus ca pasăre decorativă deja cu 4000 de ani în urmă în bazinul mediteran. Păunul este pasăre mitologică, în Grecia, India și Sri Lanka. Păunul a fost servit ca delicatesă în Egiptul Antic, sau în Roma Antică.

Papagalul gri african de Congo

Papagalul gri african Timneh

Papagalul gri african (Psittacus erithacus), cunoscut și ca papagalul Jako, (în engleză African Grey Parrot sau Grey Parrot) este o specie de papagali originară din pădurile Africii de Vest și Centrale.

1 Descriere 2 Răspîndire 3 În captivitate 4 Păsări de companie 5 Hrana 6 Voliera 7 Reproducerea 8 Galerie foto 9 Legături externe

Descriere

Două subspecii sunt descrise:

• Papagalul gri african de Congo (Psittacus erithacus erithacus), cu o lungime de aproximativ 33 cm, are un colorit cenușiu deschis, coada roșie, ciocul negru și picioarele negre-cenușii.
• Papagalul gri african Timneh (Psittacus erithacus timneh), cu o lungime de aproximativ 30 cm, are un coloritul cenușiu închis, pe burtă cenușiu deschis, coada roșu-vișiniu închis, ciocul negru cu partea de sus maro deschis și picioarele negre-cenușii.

Răspîndire

Răspîndire

Papagalul gri african trăiește în Coasta de Fildeș, estul și vestul Keniei, Angola, din nord până înspre sud, regiunea de sud a Congoului și nord-vestul Tanzaniei.
Populație naturală este destul de stabilă însă subspecia Timneh este pe cale de dispariție în unele regiuni din cauza braconajului.

În captivitate

Papagalii africani gri sunt păsări foarte active cu o voce moderată, foarte curioși, plini de energie și foarte robuști. În afara perioadei de împerechere pot fi crescuți și cu alte specii de papagali. Păsarile capturate rămîn în general foarte speriate și la apropierea stăpînului țipa și se panichează. Nu la toți le place să se scalde.

Păsări de companie

Papagalui Jako este foarte îndrăgit ca păsări de colivie, uimind prin inteligența lor. Sunt foarte apreciați pentru capacitatea lor de a învăța, imita vocea umană, trucuri și alte sunete, fiind considerați cei mai vorbăreți papagali. Obișnuiți cu contactul mâinii umane (sunt blînzi) sunt foarte jucăuși și prietenoși.

Hrana

Consumă diferite fructe și legume, amestec de semințe potrivit acestei specii, minerale, hrană încolțită. Pe perioada de nidificare li se poate da o hrană specială formată din ou și pîine albă. Dacă sunt hrăniți în mod nepotrivit pot ajunge ușor la obezitate.

Voliera

Cu cît voliera este mai mare cu atît este mai bine. Indicată ar fi o volieră exterioară cu acces la o volieră interioară. Iarna trebuie asigurată o temperatură de minim 5 °C în voliera interioară și lasat accesul spre voliera exterioară. Cuibul poate sa rămînă tot timpul în volieră.

Reproducerea

Pui de o zi

Se reproduc destul de ușor, important este să fie o pereche care harmonează. Perioada împerecherii începe prin luna mai. Depun 3-4 ouă care însă deseori sunt ouă infertile. Perioada incubației este de 26 zile. Puii ies pe la vîrsta de 12 săptămîni din cuib și este indicat să mai rămînă o perioadă în compania părinților.
În libertate trăiesc în perechi și uneori se adună în grupuri de cîteva sute de păsări. Galerie foto

• 
• 
• 

Rechinul inger

Cu un corp extrem de plat si cu inotatoarele pectorale impresionant de mari, Squatina squatina seamana mai degraba cu un calcan decat cu un rechin.  Culoarea pielii lui variaza de la gri la roscat sau verde-maroniu, fiind brazdata de mici pete albe si de puncte negricioase. Exemplarele tinere prezinta modele albe complexe si pete mari, inchise la culoare, in timp ce la adulti acestea sunt mai simple.

Rechinul inger poseda cateva protuberante, asemenatoare unor mustati, in apropierea narilor. Acestea ii folosesc pentru a gusta si pentru a simti. Ochii mari si rotunzi, cu fanta pupilara verticala ii confera o buna vedere de jur imprejur, facandu-l un bun pradator de ambuscada.

Traieste in nord-estul Atlanticului. Din punct de vedere istoric, aria sa de raspandire s-a extins de la Norvegia la Mauritia, Insulele Canare, Marea Mediterana si Marea Neagra. Insa treptat, specia Squatina squatina a disparut cu desavarsire din unele dintre aceste zone (Marea Nordului, Marea Mediterana), iar in altele este foarte putin frecventa. Desi candva a reprezentat un element comun si important al lantului trofic in apele de coasta si de self din zonele enumerate mai sus, rechinul inger a cunoscut un declin dramatic in ultimii 50 de ani. Cauza principala a decimarii numarului de exemplare din aceasta specie o constituie in special pescuitul intensiv din zonele respective.

Este un peste nocturn, petrecandu-si ziua ingropat in noroi sau in nisip, lasandu-si la suprafata numai ochii proeminenti. Din aceasta pozitie poate ataca prada, napustindu-se asupra ei cu o viteza uimitoare. Se hraneste cu pesti cu corpul lat (platica, limba, calcan etc.), crustacee sau moluste. Noaptea inoata cu putere pe fundul apei. In partile nordice ale ariei lui de raspandire, rechinul inger migreaza sezonier, mergand catre nord pe timpul verii.

Este vivipar - aceasta insemnad ca puii se dezvolta in interiorul uterului femelei. Perioada de gestatie dureaza de la 8 la 10 luni, dupa care femela da nastere unor pui care au aproximativ 24-30 de cm. lungime. Numarului acestora variaza de la 7 la 25, dimensiunea lor depinzand de dimensiunea mamei.

Rechinul ciocan

Misterul rechinului ciocan s-a rezolvat, cu ajutorul unui studiu care arata ca acesti rechini au o excelenta vedere binoculara si un camp vizual de 360 de grade.
Dezbaterile despre capul in forma de ciocan al acestei specii de rechin dureaza de secole intregi, iar argumentele legate de capacitatile vizuale exista de zeci de ani, spune dr. Michelle McComb, de la Florida Atlantic University din Boca Raton, Florida, SUA.
Vederea binoculara apare cand campurile celor doi ochi se suprapun, permitand o perceptie foarte clara a adancimii si distantei. Este extrem de importanta pentru pradatori care au nevoie sa estimeze distanta pana la prada.
Studiul realizat la de catre McComb si colegii sai pe niste rechini ciocan plasati intr-un acvariu a confirmat ca acestia pot vedea si direct in fata lor, nu doar pe laterale si ca pot estima perfect distanta pana la prada.
Cercetatorii au aratat ca gradul de suprapunere a imaginilor ochilor creste odata cu latimea capului.
La rechinii cu cap normal, campul vizual al fiecarui ochi se suprapune cu doar 10 grade. In cazul rechinului ciocan Sphyrna lewini se suprapune cu 32 de grade, iar la rechinul ciocan Eusphyra blochii cu 48 de grade (latimea capului acestui rechin este aproape jumatate din lungimea corpului).
Forma capului le aduce si mai multe beneficii: daca isi misca putin capul vad ce se intampla in spatele lor, deasupra si sub ei.

Iepurele

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha. Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ei. Iepurele european (Oryctolagus cuniculus) este la originea multor rase de iepuri de casă, crescuți în prezent în lumea întreagă.

1 Iepurele de casă 2 Cecotrofia 3 Iepurele de câmp 4 Note 5 Legături externe 6 Vezi și

Iepurele de casă

Iepurele de casă a păstrat multe dintre particularitățile biologice ale rudei sale sălbatice. Asemenea acestuia, are o activitate mai intensă odată cu venirea nopții. Când are posibilitatea, chiar și iepurele de casă sapă adăposturi în pămant și acolo își stabilește culcușul.
Iepurele este un animal deosebit de fertil și naște câte 7-8 pui, câteodată chiar mai mulți la o singură sarcină. Drept rezultat al domesticirii, iepurii de casă nu manifestă caracter sezonier în privința înmulțirii, însă în lunile de toamnă, în condițiile scăderii duratei zilei, se manifestă o reducere ușoară a activității sexuale. Acest fapt dă posibilitatea ca, anual, de la o singură femelă (iepuroaică) să se obțină un număr de 5-6 nașteri, însumând în medie un număr de 34-40 de pui. Coeficientul ridicat de înmulțire la iepure este dat și de perioada scurtă de gestație, proprie acestei specii, de numai 30-32 de zile. Femelele de iepure pot fi fecundate imediat dupa naștere, deoarece această specie combină în mod fericit sarcina și lactația. Această particularitate este exploatată pe scară largă în practică. Fecundarea în termen de zece zile de la naștere se practică în sistemul de creștere intensivă, fecundarea din cea de a zecea până în cea de a douăzecea zi pentru sistemul de creștere semi-intensiv, iar după a douăzecea zi în sistemul de creștere extensivă a iepurilor. Dezvoltarea embrionară a fătului decurge de asemenea foarte repede. În cea de a 13-a - 15-a zi, embrionii au mărimea unei nuci, în cea de a 20-a zi, ei sunt aproape formați în întregime și încep să capete caracterele morfologice (de formă și aspect) specifice speciei. Femelele de iepure nasc, cel mai adesea, în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții. Durata nașterii este de 15-20 de minute. Puii se nasc cu o greutate de la 45 la 80 de grame, în funcție de rasa din care provin.
Caracteristici

• Un iepure matur poate ajunge la 3-6 kg în greutate, în funcție de sex și rasă.
• Poate trăi până la 7 ani
• Formula dentară: 2 * (I 2/1, C 0/0, P 3/2, M 3/3) = 28
• Temperatura medie a corpului: 39 C
• Urechi puternic vascularizate
• Până la 0,5 m lungime
• Incisivi dezvoltați
• 4 perechi de glande mamare
• Auzul bine dezvoltat

Creșterea iepurilor de casă (cuniculicultura) este o subramură relativ nouă a creșterii animalelor, asigurând carne dietetică de calitate superioară, piei frumoase, lână și alte produse suplimentare, fără a uita frumusețea acestor animale drăgălașe.

Cecotrofia

Termenul cecotrofie înseamnă reingestia crotinelor. Crotinele reprezintă un conglomerat sferoid de fecale de cai, oi, iepuri etc., cunoscute în vorbirea curentă ca "căcăreze". ^[1] Cecotrofia, adică faptul de a-și mânca căcărezele, este un act fiziologic normal, absolut necesar și deosebit de important pentru hrănirea iepurelui.
Dacă la animalele rumegătoare, precum vaca sau oaia, acțiunea microorganismelor asupra hranei ingerate se produce în prima parte a aparatului digestiv, adică în stomac și în intestinul subțire, iar substanțele cu valoare nutritivă sunt absorbite de organism datorită siprafeței mari de digestie, la iepure, care este un rozător, microorganismele care descompun hrana se găsesc abia în partea finală a aparatului digestiv, și anume în cecum. Acest organ joacă un rol foarte important în hrănirea iepurelui, deoarece hrana staționează în el circa 6 ore, timp în care microflora bacteriană o descompune în elemente nutritive foarte importante. Abia prin cecotrofie, adică mâncând căcărezele moi rezultate, iepurele beneficiază în totalitate de elemntele nutritive ale hranei ingerate inițial. ^[2]
Iepurele elimină două feluri de ecremente: ^[3]

• Crote dure. Acestea sunt sferice, cu diametrul de circa 1 cm, cu un conținut mare de fibre. Se regăsesc pe podeaua cuștilor în care sunt crescuți.
• Crote moi. Acestea nu se regăsesc în cuști, deoarece iepurele le preia direct din anus. Crotele moi, denumite și cecotrofe, au forma de ciorchini cu boabe de 4 mm, legate cu un mucus. Culoarea suprafeței este verzuie. Iepurele le înghite fără să le mestece. Ele ajung în stomac, de partea opusă pilorului, și se amestecă cu hrana proaspăt ingerată, de unde ajung în intestin, care absoarbe elemente nutritive conținute în acestea.

Pui de iepure de câmp

Iepurele de câmp

Lungimea corpului este de 48-52 cm la care se adaugă coada de 8-9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Gestația este de 42-43 de zile.

 

 

Hamsterul

Hamsterul – Animal de Companie

Informatii generale

» Hamsterii sunt mici rozatoare de diferite tipuri si culori (albi, maro, gri sau cream).
» Greutate adultilor poate fi la mascul intre 85 si 140 grame iar la femele intre 95 si 120 grame.
» Speranta de viata a hamsterilor este de 2 pana la 3 ani dar sunt si cazuri in care pot trai pana la 4 sau chiar 5 ani.
» Consumul de apa este variabil, pot tolera perioade mai lungi fara apa, dar trebuie sa aiba mereu apa proaspata la dispozitie intr-un mic recipient. Isi pot satisface nevoia de apa si din consumul de fructe sau legume proaspete.
» Un adult poate consuma intre 10 si 15 grame de mancare pe zi, dar consumul de mancare depinde si de activitatile pe care le are micul animal pe parcursul unei zile.

Cumpararea unui hamster

» Cand cumparati un hamster trebuie sa aveti grija ca acesta sa nu fie prea mic (sub 3 saptamani) sau prea batran (peste 3 luni). Un hamster mic risca sa nu supravietuiasca pentru ca nu se poate hrani singur, iar o femela cu varsta mai mare de 3 saptamani s-ar putea sa fie insarcinata ceea ce s-ar putea sa nu va convina.
» Sa nu cumparati niciodata un hamster ranit chiar daca vanzatoare insista sa vi-l vanda la jumatate de pret.
» Este important ca magazinul de unde il cuparati sa fie curat si ingrijit. Mai puteti cere sa puneti mana pe hamster si sa observati reactia acestuia. Daca este speriat sau fuge inseamna ca nu a fost bine socializat.
» Cand cumparati un hamster trebuie sa fiti atenti ca acesta sa aiba ochii limpezi iar blanita sa nu-i fie uda. Daca nu e asa inseamna ca hamsterul poate fi bolnav.
» Cumparati un singur hamster pentru ca dupa ce mai cresc risca sa se bata intre ei. Daca vreti sa inmultiti hamsteri trebuie sa tineti masulul si femela in custi separate. Este insa posibil ca doi hamsteri din aceiasi specie sa se inteleaga foarte bine.

Custile pentru hamster

» Cusca unui hamster trebuie sa fie cat mai incapatoare. Marimea unei custi normale pentru un hamster este undeva la 50/35 cm. Sa nu cumparati niciodata custi ovale sau rotunde pentru ca hamsterii risca “sa innebuneasca” in ele pentru ca isi pierd orientarea. Distanta dintre barele custilor trebuie sa fie de 0,5 cm pentru hamsterul pitic si de 1 cm pentru celelalte specii. Daca distantele sunt mai mari, este posibil ca hamsterul sa iasa din cusca. Sunt indicate custile cu gratii pentru ca hamsterii pot respira normal in ele, fata de custile din sticla sau alte materiale. Custile trebuie sa aiba o casuta si o roata unde hamsterul se poate juca in voie.

Hranirea hamsterului

» Hamsterii sunt animale omnivore ceea ce inseamna ca ei pot consuma si vegetale si carne. Mancarea lor naturala include seminte, graunte sau insecte dar le plac si boabele de porumb sau ovaz. Chiar daca mancarea pentru hamsteri din magazinele de animale contine nutritia ideala pentru un hamster este posibil ca acesta sa nu o manance. Mancarea lor favorita este cea din habitatul natural si anume semintele. Puteti hrani hamsterul la o anumita ora pe zi sau ii putei lasa mancarea intr-un mic recipient. Nu uitati sa inlocuiti mancarea invechita cu mancare proaspata. Este indicat sa inlocuiti mancarea in fiecare zi, in special mancarea care se altereaza (ou fiert, carne). Un alt lucru important este ca hamsterul sa aiba tot timpul apa proaspata. Este ideeal sa inlocuiti apa cel putin o data pe zi.
» Nu hraniti hamsterul cu ciocolata sau alte dulciuri.

Cum se imblanzeste hamsterul

» Probabil in magazinele de animale angajatii nu au timpul suficient pentru a se ocupa permanent de fiecare animalut in parte si din acest motiv trebuie sa-l imblanziti voi, de preferat cand sunt micuti. In primul rand incepeti cu mancarea pe care o asezati cu mana pentru ca astfel hamsterul se va obisnui cu mana care il hraneste si in timp incercati sa-l hraniti din palma. Mangaiati-l si vorbiti mult cu el, pentru a se invata cu vocea. Priviti-l in ochi pentru ca ii place sa i se dea cat mai multa atentie. Nu este bine sa-l deranjati cand doarme. Perioada de imblanzire ar trebui sa dureze pana in patru saptamani dar la unii hamsteri poate dura si mai mult astfel ca trebuie sa aveti rabdare cu ei.

Rase de hamsteri

» Hamsterul Pitic Rusesc – originar din Asia centrala, China, Mongolia si Rusia.
» Hamsterul Pitic Robrocski – originar din Asia centrala, China, Mongolia si Rusia, este cel mai mic dintre hamsteri (hamsterul adult ajunge pana la maxim 5 centimetri lungime).
» Hamsterul Auriu – originar din Siria, este cel mai mare dintre hamsteri, poate atinge lungimi de pana la 25 de cm.
» Hamsterul Alb Pitic Siberian – originar din estul Siberiei si Kazahstan.

cabra

Cobra regală (Ophiophagus hannah) este o specie de șerpi veninoși din familia Elapidae. Este singura specie din genul taxonomic "Ophiophagus", în limba greacă înseamnă "mâncător de șerpi", denumire îndreptățită deoasece hrana cobrei regale este compusă numai din șerpi și șopârle.
Cobra regală este un șarpe de talie mare, el atinge în mod normal o lungime de 3 - 4 m, când s-a descoperit un exemplar care avea lungimea de 5,59 m, s-a căzut de acord că este cel mai mare șarpe veninos din lume.
Cobra regală poate fi întâlnită în regiunile cu păduri din Asia de Sud Est, este un șarpe care trăiește pe sol. Mușcătura unei cobre regale produce de regulă moartea unui om adult. Accidentele sunt însă foarte rare produse de mușcătura cobrei, deoarece șarpele nu este deosebit de agresiv și duce o viață retrasă în păduri.

1 Caractere morfologice 2 Areal de răspândire 3 Mod de viață 4 Literatură 5 Legături externe

 Caractere morfologice

Cobra regală, cu lungimea medie de 3 - 4 m, este cea mare specie din grupa șerpilor veninoși, exemplarele cele mai mari de aproape 6 m, fiind întâlnit în Thailanda, 4,25 m în Filipine. Coada măsoară ca. 20 % din lungimea șarpelui, în caz de atac ia poziția cu gâtul dilatat, ca în cazul cobrelor veritabile Naja. Ca și la ceilalți șerpi din familia Elapidae, capul cobrei regale este acoperit de 9 solzi mari așezați simetrici. Culoare șerpilor adulți este diferită, cu nuanțe de la brun deschis, măsliniu până la negru, animalele adulte au pe tot corpul o culoare uniformă.

Areal de răspândire

Cobra regală este răspândită pe un areal întins în regiunile cu păduri tropicale, dar poate apare și pe plantațiile din Asia de Sud Est. Acest areal se întinde din sudul și estul Indiei, Indochina de sud, Indonezia, Malaezia, Myanmar până pe insulele Filipine.   Mod de viață

Cobra regală

Modul de viață al cobrei regale este cunoscut că este un șarpe activ ziua care trăiesc pe sol. Dar sunt unii autori că șarpele ar fi văzut și în copaci și că ar fi și noaptea activ. Hrana lor constă exclsiv din șopârle și șerpi. Prada după ce a fost mușcată, este fixată până nu se mai mișcă, aceasta poate dura un timp de 10 - 30 minute. Cobra regală este ovipară (se înmulțește prin ouă), fiind singura specie cunoscută care construiește cuib, care conține între 20–40 de ouă. În India depune ouăle între lunile aprilie - iulie, în Indochina de sud s-au găsit în august un cuib construit din frunze cu 25 de ouă de cobră regală. Femela apără vehement cuibul față de dușmani, dar cu exepția apărării cuibului, șarpele este mai puțin agresiv față de om. Veninul cobrei este o neurotoxină care are doza letală DL₅₀1,2–3,5 mg /kg. greutate coprporală. Din cauza cantității mari de venin inoculat mușcătura cobrei regale este de regulă mortală. Simptomele tipice care apar sunt: tumefierea intensă a locului mușcat, care se extinde, dacă cel mușcat nu este imediat tratat, moartea survine prin asfixie, după 20 de minute, au fost semnalate și cazuri când cel mușcat a murit după 12 ore. Se cunosc până în în anul 1191, 35 de cazuri, când omul a fost mușcat de șarpe, din care 10 au fost cazuri mortale. Nu sunt date suficiente pentru a preciza gradul de periclitate în care se află cobra regală.

anaconda

Anaconda sunt una dintre cele mai "cu greutate” specii de serpii din lume. Sunt serpi neveninosi, constrictori, adica isi ucid prada prin incolacire in jurul ei, strangand-o pana cand moartea survine datorita lipsei respiratiei si mai ales din cauza fracturilor multiple. Serpii adultii foarte mari vaneaza chiar animale mari precum caprioare, capibara (cel mai mare rozator din lume), porci salbatici. Industria cinematografica a profitat de imaginea impunatoare a acestui sarpe, folosindu-l ca personaj principal in numeroase filme, cele mai cunoscute fiind cele din seria "Anaconda”. Acest lucru nu a facut decat sa sporeasca popularitatea acestui sarpe, care din jungla amazoniana si ecranele cinematografice a ajuns un cautat animal de companie. Fiind oarecum nou patruns in lumea animalelor de companie se stiu mai putine lucruri despre ingrijirea, nevoile si speranta d eviata a acestui sarpe in captivitate. In continuare vom prezenta un scurt ghid de ingrijire a acestor serpi spectaculosi.

Anaconda sunt originari din America de Sud, bazinul Amazonului. Sunt serpi iubitori de apa, mediu in care petrec mare parte din zi, vaneaza si chiar se hranesc. Trebuie tinut cont de acest aspect cand amenajati adapostul pentru el. Amplasati unul sau doua bazine cu apa, adaptate marimii animalului. Este mai convenabil sa amenajati  doua bazine deoarece se curata mai rar, iar atunci cand se intampla aceasta actiune, sarpele are unde sa se retraga. Serpii isi fac nevoile in apa asa ca este necesar sa curatati apa destul de des. O apa murdara dezvolta bacterii si pericliteaza viata sarpelui. Pentru curatarea apei puteti folosi si filtre speciale, care se gasesc mai greu la noi. Un filtru obisnuit de acvariu nu este recomandat deoarece poate fi defectat cu usurinta de sarpe.

Jungla amazoniana poseda o temperatura si o umiditate relativ ridicata. Exact aceleasi conditii trebuie sa se regaseasca si in terariul dumneavoastra. Umiditatea ar trebui  sa depasesca 50%. Este destul de dificil de indeplinit acest criteriu cu dispozitive improvizate, de aceea un umidificator din comert v-ar ajuta enorm. Un recipient din plastic cu muschi de copac umeziti, este un alt ajutor pentru a asigura o umiditate optima. In plus este un mediu de care sarpele poate profita cand doreste, se poate aseza pe acest strat de muschi. Temperatura la care sarpele se simte cel mai bine este cuprinsa intre 22 si 32 de grade Celsius. Acest gradient de temperatura ar tebui sa ii fie furnizat in terariu. O parte a lui sa fie cu o temperatura ridicata, pentru ca sarpele sa poata sta tolanit la caldura, iar cealalta parte cu o temperatura mai mica, dar nu mai jos de 20 de grade Celsius, in cazul in care sarpele dorest sa se racoresca. Jungla amazoniana, datorita vegetatiei abundente reuseste sa furnizeze sarpelui aceste variatii de temperatura. Caldura poate fi furnizata de becuri speciale, dispozitive ceramice incalzite, covorase electice s.a. Un termometru sa fie amplasat in ambele zone pentru a avea control asupra temperaturii.

Anaconda sunt maestri ai evadarilor, astfel terariul trebuie sa se inchida foarte bine. Poate fi din sticla sau platic, cu orificii pentru aerisire si cu capac cu o inchidere buna. Sa fie suficient de mare pentru ca srpele sa se poata intinde.

Substratul terariului poate fi format din talaj obisnuit pentru rozatoare, metinut curat. Unii crescatori recomanda chiar si ziarul sau hartia pentru acest scop. Curatenia in adapost trebuie respectata, iar lunar este bine sa fie dezinfectat tot terariul si toate accesoriile.

Hrana anacondelor captive poate fi constituita din soareci, sobolani, pui, broaste s.a. Soarecii si sobolanii este recomandat sa fie dati omorati, pentru a preveni evetualele rani produse de acestia prin muscaturi sau zgarieturi cand sunt atacati. Anacondele mananca mai putin decat alti serpi de genul lor (boa, piton). Cu cat sarpele este mai mare cu atat va fi hranit mai rar. Puii de anaconda sunt foarte sensibili si greu de hranit. Va trebui sa incercati o multitudine de tipuri de hrana pentru a descoperi pe care o prefera. Soareci, carne de pui sau chiar pestisori ar putea fi pe placul lor. Sa nu av ingrijorati daca nu mananca cu saptamanile, anaconda sunt foarte rezistenti in acest sens. Hraniti sarpele cu o penseta lunga, nu direct din mana, pentru a preveni muscaturile. Anaconda sunt mai agresivi decat ceilalti serpii din clasa lor, iar momentul hranirii poate exprima cel mai bine acest comportament. Agitati hrana cu penseta pentru a trezi interesul sarpelui, insa retrageti-va mana imediat. Nu hraniti sarpele din mana, deoarece mirosul prazii se impregneaza in piele, iar sarpelui nu ii va fi greu sa av confunde cu prada. Hrana trebuie administrata sarpelui in functie de talie astfel: marimea rozatoarei sa fie egala cu diametrul sarpelui. Una-doua astfel de prazi saptamanal este suficienta pentru un Anaconda.
    
Serpii foarte masivi este recomandat sa fie manuiti de mai multe persoane, proportia este de un om la 2m de sarpe. Dupa cum spuneam au un caracter imprevizibil, agresiv si nu se stie cum ar putea sa va atace. Si atunci e nevoie de mai multe persoane pentru a-l opri din a va "imbratisa”. Cand luati un Anaconda in maini, intotdeauna cu una apucati capul acestuia, altfel sarpele se poate irita si e posibil sa atace. Anaconda nu este un sarpe pentru incepatori, doar crescatorii cu experienta se pot descurca cu un astfel de sarpe, mai ales unul masiv. Intotdeauna achizitionati serpi tineri doar de la crescatori cu experienta, care sa va educe cum sa-l ingrijiti. Un Anaconda traiesti aproximativ 30 de ani, asa ca ar fi bine sa luati in calcul faptul ca este un angajament pe o perioada extrem de lunga. Poate fi acum un sarpe mititel, insa ei au un ritm de crestere alert si in scurt timp va treziti ca nu mai aveti spatiu sa-l gazduiti si posibiliatti sa il intretineti. Calculati bine inainte sa faceti pasul acesta.