Suricatele

Suricată

Suricată Stare de conservare: Risc scăzut (lc)
O suricată
Clasificare științifică
Regn: Animalia Încrengătură: Chordata Clasă: Mammalia Ordin: Carnivora Gen: ''Suricată'' Specie: ''S. suricatta''
Nume binomial
''Suricata suricatta'' (Schreber, 1776)
Răspândirea suricatelor
v • d • m

Suricata (mangusta cu 4 degete) (denumirea științifică Suricata suricatta) este un mamifer mic și un membru al familiei mangustelor. Ea trăiește peste tot în Deșertul Kalahari, în Botswana și în Africa de Sud. Un grup de suricate este numit „gloată”, „ceată” sau „colonie”. O colonie de suricate de obicei conține în jur de 30 de suricate, dar unele familii mai mari au avut 30 sau mai mulți membri. Suricatele au media de viață în jur de 10 ani.

„Suricată” este un cuvânt împrumutat din franceză, suricate. Numele de „meerkat” (din engleză) provine dinolandeză dar dintr-o greșeală a sensului. Cuvântul olandez meerkat și cel german Meerkatze se referă la „guenon”, o maimuță din genul Cercopithecus. Cuvântul „meerkat” este pentru olandezul „pisică de lac”, dar suricata nu este în familia pisicilor, și nici suricatele și nici guenonii nu sunt atrase de lacuri; cuvântul probabil a apărut ca urmare a unei adaptări a cuvântului derivat din sanscrită markața मर्कट = maimuță.

Numele

Conform credinței populare africane (în special în Zambia), suricata este de asemenea cunoscută ca îngerul soarelui, și ea proteja satele de diavolul lunii sau de vârcolac despre care se credea că atacă vitele rătăcite sau sătenii singuri.

Limbajul

S-a observat recent că strigătele suricatelor ar putea purta anumite înțelesuri, strigăte specifice indicând apropierea șerpilor, păsărilor prădătoare sau alor prădători. Modul de funcționare al acestor strigăte nu este clar încă.

Colonii de suricate

Suricate în parcul zoologic Knies Kinderzoo din Rapperswil-Jona, Elveția.

Un grup de suricate poate muri din cauza atacurilor prădătorilor, incapacității de împerechere a perechii sale alfa, foametei într-un an secetos sau bolilor epidemice.

Un nou grup de suricate ia deseori naștere atunci când femelele alungate se întâlnesc și rămân cu masculi hoinari, în căutarea oportunităților de împerechere.

Mărimea grupurilor variază. Un grup care devine supradimensionat poate necesita dispersarea pe suprafețe mari pentru a putea găsi suficientă hrană. Prin urmare, atunci când adăpostirea devine busc necesară, membrii grupului ar putea alege vizuini diferite, rezultând în scindarea grupului.

Suricatele sunt permanent în gardă, scrutând zarea în căutarea posibilelor pericole. Se tem de păsările de pradă, fiind știut faptul că se ascund chiar și când trec avioanele pe deasupra lor.

Bibliografie: Wikipedia

Crapii

Crapul (Cyprinus carpio) este un pește teleostean din familia ciprinidelor.

Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu solzi mari. Spatele este, de obicei, negricios, cu nuanțe albăstrii sau verzui, flancurile arămii sau arămii-gălbui, iar abdomenul albicios. Cavitatea bucalăeste subterminală, cu buze groase. Crapul posedă patru mustăți, două nări, doi ochi, și botul. Pe trunchi și pe coadă se găsesc înotătoare perechi (două ventrale și două pectorale) și neperechi (dorsală, anală și codală, care prezintă doi lobi egali). Înotătoarele sunt acționate de mușchi, iar peștele este acoperit cu mucus și solzi. Există două forme de crapi:crapul cu spatele jos și crapul cu spatele înalt. Este răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci și celesalmastre. Trăiește până la 30 de ani, uneori și mai mult.]Descriere

]Reproducere și dezvoltare

Crapul atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2-5 ani și se înmulțește în lunile mai-iunie. O femelă depune pe vegetațiasubacvatică până la 2,1 milioane de icre, iar incubația are loc după 2-7 zile. Puietul se hrănește la început cuzooplancton, iar mai apoi, când atinge 1,8 cm lungime, cu nevertebrate de fund (hrana principală a unui crap adult).

]Respirație

Crapul are respirație branhială. Branhiile sunt bine vascularizate, aflate pe lamele osoase, în spatele unor „căpăcele” denumite opercule.

]Cultivare

Crapul sălbatic este răspândit mai mult în apele și bazinele Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, Mării Aral. De la el au fost obținute mai multe varietăți domestice (crapul solzos, crapul-oglindă, crapul golaș etc.) care se cultivă, de regulă în iazurile piscicole ale întreprinderilor de carpicultură. În dependență de rasă și de condițiile mediului ambiant, crapii de un an cântăresc în medie 15-150 g, cei de doi ani 150-1000 g, cei de trei ani 350-2000 g ș.a.m.d.. Carnea de crap este gustoasă și are o valoare nutritivă înaltă.

elefantii

Elefantul (Elephantidae) (greaca veche: ἐλέφαντ- [eléfant-]ἐλέφᾱς [eléfās]) face parte din familia Proboscidea (animale cu trompă). Fac parte din categoria celor mai mari animale patrupede terestre, care la naștere cântăresc 100 kg. Perioada de gestație durează 20 - 22 de luni.

Cel mai în vârstă animal în captivitate a avut 86 de ani și a trăit în Taipei, Taiwan. Greutatea medie a unui elefant este de 2-5 tone, atingând o înălțime de 4 m. Recordul l-a atins un mascul din Damaraland, Namibia (1978) care a avut 4,21 m înălțime și o lungime de 10,39 m.

Acest mamifer uriaș a fost și este vânat de către braconieri pentru coarnele lor de fildeș foarte valoroase. Toate speciile de elefanți sunt pe cale de dispariție. Elefantul este singurul mamifer care nu poate sări

Prezența unei trompe mari și flexibile, ca extensie a nasului și a buzei superioareCaracteristici generale

• Dimensiuni uriașe ( până la 4 m înălțime și masa de 5 t)
• O piele dură, groasă, neacoperită cu păr, cu riduri
• Ureche externă mare și subțire
• Are 2 colți din fildeș

Știați că...?

• Elefantul poate consuma chiar și 225 kilograme de iarbă într-o singură zi și poate bea până la 136 litri de apă la o singură adăpare.
• Cel mai mare colț de fildeș despre care s-a relatat vreodată a avut 3,1 m lungime și 105 kg.
• Puii de elefant cântăresc mai mult de 100 kg și, la naștere, nu au fildeși. Aceștia le apar pe la vârsta de doi ani și cresc toată viața, atât la masculi, cât și la femele.

Mamutul

Mamuții fac parte din ordinul Proboscidea al clasei Mammalia. Originea mamuților, care au dat naștere elefanților actuali, este în Africa, procesul având loc în urmă cu circa 60 de milioane de ani.

Mamut

Primele specii de mamuți au apărut în Asia, după o migrare din Africa. S-au obișnuit la condițiile de trai destul de grele, fiind situați într-o perioadăglaciară acum 80 000 de ani. Pentru a putea supraviețui, mamuții migrau înEuropa pe timp de iarnă, unde condițiile erau ceva mai bune. Mamuții au ajuns chiar și în America de Nord prin istmul Bering, format acum 3 milioane de ani, pe parcursul celorlalte ere glaciare. Istmul unea America de Nord cu Asia.

Dispariția acestor exemplare din Europa, Asia și America de Nord se datorează mai multor factori:

• Vânătoarea excesivă practicată de Neanderthalieni și de oamenii moderni (Homo sapiens).
• Încălzirea globală ce a determinat sfârșitul ultimei ere glaciare Würm acum circa 10.000 de ani.

pauini asiatici

Păunul asiatic (Pavo cristatus) este o pasăre din familia fazanilor (Phasianidae), ordinul Galliformes. Păunul asiatic sau păunul albastru poate fi considerat o pasăre decorativă, masculul are un aspect morfologic deosebit când coada este deschisă în formă de evantai. In prezent păsările trăiesc și sub fomă domestică răspândite pe tot globul.

In forma sălbatică păunul populează unele ținuturi din India, Pakistan și Sri Lanka, unde trăiește în cârduri mari, preferând regiunele deluroase și luminișurile în apropiere de apă din pădurea ecuatorială. Păunul poate fi văzut și înparcuri, deoarece este o pasăre sedentară care preferă să nu-și părăsească locul.[modificare]Răspândire

Hrana

Păsările pornesc în căutare de hrană dimineața devreme și seara în timpul amurgului, hrana lor fiind constituită din șerpi tineri, ele sunt foarte prețuite în India, deoarece consumă și cobrele tinere.

Aspect

Din punct de vedere al aspectului morfologic are penajul frumos colorat. Masculul este albăstrui-siniliu pe piept și gât, brun dechis pe aripi, penele din coadă sunt foarte lungi, având pe ele un desen multicolor, desen numit „ochi de păun”. Femele sunt mai puțin colorate, la ele predomină culoarea brun-deschis.

Împerecherea

In timpul împerecherii masculii își răsfiră penele cozii într-un evantai. Aceasta fiind un mijloc vizibil de marcare a revirului său în timpul perioadei de reproducție. De îngrijirea puilor se ocupă numai femela.

Altele

Păunul a fost adus ca pasăre decorativă deja cu 4000 de ani în urmă în bazinul mediteran. Păunul este pasăre mitologică, în Grecia, India și Sri Lanka. Păunul a fost servit ca delicatesă în Egiptul Antic, sau în Roma Antică.

Papagalul gri african de Congo

Papagalul gri african Timneh

Papagalul gri african (Psittacus erithacus), cunoscut și ca papagalul Jako, (în engleză African Grey Parrot sau Grey Parrot) este o specie de papagali originară din pădurile Africii de Vest și Centrale.

1 Descriere 2 Răspîndire 3 În captivitate 4 Păsări de companie 5 Hrana 6 Voliera 7 Reproducerea 8 Galerie foto 9 Legături externe

Descriere

Două subspecii sunt descrise:

• Papagalul gri african de Congo (Psittacus erithacus erithacus), cu o lungime de aproximativ 33 cm, are un colorit cenușiu deschis, coada roșie, ciocul negru și picioarele negre-cenușii.
• Papagalul gri african Timneh (Psittacus erithacus timneh), cu o lungime de aproximativ 30 cm, are un coloritul cenușiu închis, pe burtă cenușiu deschis, coada roșu-vișiniu închis, ciocul negru cu partea de sus maro deschis și picioarele negre-cenușii.

Răspîndire

Răspîndire

Papagalul gri african trăiește în Coasta de Fildeș, estul și vestul Keniei, Angola, din nord până înspre sud, regiunea de sud a Congoului și nord-vestul Tanzaniei.
Populație naturală este destul de stabilă însă subspecia Timneh este pe cale de dispariție în unele regiuni din cauza braconajului.

În captivitate

Papagalii africani gri sunt păsări foarte active cu o voce moderată, foarte curioși, plini de energie și foarte robuști. În afara perioadei de împerechere pot fi crescuți și cu alte specii de papagali. Păsarile capturate rămîn în general foarte speriate și la apropierea stăpînului țipa și se panichează. Nu la toți le place să se scalde.

Păsări de companie

Papagalui Jako este foarte îndrăgit ca păsări de colivie, uimind prin inteligența lor. Sunt foarte apreciați pentru capacitatea lor de a învăța, imita vocea umană, trucuri și alte sunete, fiind considerați cei mai vorbăreți papagali. Obișnuiți cu contactul mâinii umane (sunt blînzi) sunt foarte jucăuși și prietenoși.

Hrana

Consumă diferite fructe și legume, amestec de semințe potrivit acestei specii, minerale, hrană încolțită. Pe perioada de nidificare li se poate da o hrană specială formată din ou și pîine albă. Dacă sunt hrăniți în mod nepotrivit pot ajunge ușor la obezitate.

Voliera

Cu cît voliera este mai mare cu atît este mai bine. Indicată ar fi o volieră exterioară cu acces la o volieră interioară. Iarna trebuie asigurată o temperatură de minim 5 °C în voliera interioară și lasat accesul spre voliera exterioară. Cuibul poate sa rămînă tot timpul în volieră.

Reproducerea

Pui de o zi

Se reproduc destul de ușor, important este să fie o pereche care harmonează. Perioada împerecherii începe prin luna mai. Depun 3-4 ouă care însă deseori sunt ouă infertile. Perioada incubației este de 26 zile. Puii ies pe la vîrsta de 12 săptămîni din cuib și este indicat să mai rămînă o perioadă în compania părinților.
În libertate trăiesc în perechi și uneori se adună în grupuri de cîteva sute de păsări. Galerie foto

• 
• 
• 

Rechinul inger

Cu un corp extrem de plat si cu inotatoarele pectorale impresionant de mari, Squatina squatina seamana mai degraba cu un calcan decat cu un rechin.  Culoarea pielii lui variaza de la gri la roscat sau verde-maroniu, fiind brazdata de mici pete albe si de puncte negricioase. Exemplarele tinere prezinta modele albe complexe si pete mari, inchise la culoare, in timp ce la adulti acestea sunt mai simple.

Rechinul inger poseda cateva protuberante, asemenatoare unor mustati, in apropierea narilor. Acestea ii folosesc pentru a gusta si pentru a simti. Ochii mari si rotunzi, cu fanta pupilara verticala ii confera o buna vedere de jur imprejur, facandu-l un bun pradator de ambuscada.

Traieste in nord-estul Atlanticului. Din punct de vedere istoric, aria sa de raspandire s-a extins de la Norvegia la Mauritia, Insulele Canare, Marea Mediterana si Marea Neagra. Insa treptat, specia Squatina squatina a disparut cu desavarsire din unele dintre aceste zone (Marea Nordului, Marea Mediterana), iar in altele este foarte putin frecventa. Desi candva a reprezentat un element comun si important al lantului trofic in apele de coasta si de self din zonele enumerate mai sus, rechinul inger a cunoscut un declin dramatic in ultimii 50 de ani. Cauza principala a decimarii numarului de exemplare din aceasta specie o constituie in special pescuitul intensiv din zonele respective.

Este un peste nocturn, petrecandu-si ziua ingropat in noroi sau in nisip, lasandu-si la suprafata numai ochii proeminenti. Din aceasta pozitie poate ataca prada, napustindu-se asupra ei cu o viteza uimitoare. Se hraneste cu pesti cu corpul lat (platica, limba, calcan etc.), crustacee sau moluste. Noaptea inoata cu putere pe fundul apei. In partile nordice ale ariei lui de raspandire, rechinul inger migreaza sezonier, mergand catre nord pe timpul verii.

Este vivipar - aceasta insemnad ca puii se dezvolta in interiorul uterului femelei. Perioada de gestatie dureaza de la 8 la 10 luni, dupa care femela da nastere unor pui care au aproximativ 24-30 de cm. lungime. Numarului acestora variaza de la 7 la 25, dimensiunea lor depinzand de dimensiunea mamei.